Preludiu
Data: ianuarie 2020
Locul: Băneasa Mall, lansarea unei colecții de bijuterii.
Este „una dintre acele joi” în cel mai aglomerat mall al capitalei. E destul de frig și oamenii deja se strâng la mall pentru o cină rapidă sau o sesiune de shopping. Sunt și obișnuiții vânători de chilipiruri, așa-zisul român cu venituri medii, dar publicul care ajunge în acest mall este oricum pestriț. Ne concentrăm puțin pe cei care se consideră a fi buricul acestei lumi mondene, cei care vor să stăpânească arta de spectatori, dar angajați și ei într-o vânătoare perpetuă. Acesta nu este nici LA, nici Londra, ci doar București, nu vă lăsați păcăliți de aparenta strălucire și mașinile luxoase ce par să curgă în șir continuu… câțiva angajați ai mall-ului sunt înghesuiți în locul destinat fumatului, inspirând avid drogul românesc obișnuit – o țigară.
Galerii invadate de lumini artificiale, bijuterii scumpe ce atrag ochii femeilor și îi fac pe bărbați să viseze recompense primite târziu în noapte. Un setting cam primăvăratic cu mese de cocktail și flori artificiale anunță colecția unei mărci cunoscute de brățări cu talismane.
Mă uit în jur și o observ în mijlocul câtorva bărbați, râzând cu poftă cu capul dat pe spate. Părul ei lucios ajunge mai jos de umeri, e un castaniu închis, pare natural. Este una dintre femeile minione cărora le place să se urce pe tocuri de 12 cm pentru a se simți importante. Sau poate sunt intrigat de faptul că rochia scurtă și cizmele de cowboy i se potrivesc, deși la prima vedere ar putea să slăbească puțin. Nu poartă bijuterii, doar un inel simplu ca o verighetă pe mâna stângă (căsătorită?!) și unul negru din lemn pe degetul mijlociu de la mâna dreaptă. Îl tot agită pe cel de lemn pe sub masă, un semn al anxietății care pare să pună stăpânire pe ea. Râsul pare a fi un fel de reflex de auto-apărare, dar bărbații din jurul ei sunt prea ocupați să facă glume ca să observe. Este greu de observat, pentru ei vreau să spun, de surprins ochii ce scanează magazinul în căutarea unui public nou sau a unui spectacol nou. Este ușor plictisită și mintea ei lucrează febril să găsească o scuză politicoasă pentru a fugi. Well…
„Sunt atât de plictisit!” se citește pe acest tip.
Da, l-a văzut și ea, pare să fie condamnat. I-a servit vechiul clișeu cu pantofii de calitate și pare că a trecut testul. Are o înălțime peste medie, 40 de ani poate, deși părul este negru închis fără fire albe. Nu e nimic special la el, poate că este unul dintre acei expați care se târăște în apartamentul elegant pentru o noapte fără vise. Sau poate tipul corporatist din Pipera, căsătorit cu meseria sa de analist sau ceva plictisitor de făcut cu cifrele. A văzut-o și brusc și-a schimbat postura. Conversația cu prietenii care l-au adus la eveniment s-a estompat.
Totuși… ceva nu este în regulă cu imaginea celor doi puși laolaltă, el surprinzător de înalt, ea copilăroasă în comportament și aspect, ca o elevă silitoare.
– Hei, spune el, după o mișcare îndrăzneață spre masa ei, sprijinindu-se în cot pentru a ajunge la înălțimea ei. O mișcare inteligentă în opinia mea, deoarece a pus o barieră între ea și ceilalți meseni. Știu că ne-am mai întâlnit, dar sunt atât de cretin încât am uitat numele tău. Iarta-mă!
Cam așa decurgeau serile noastre din timpul săptămânii, azi o lansare de bijuterii, mâine degustare de vin, poimâine inaugurarea unui restaurant. Mereu fețe noi, oameni de descoperit, oameni cu care probabil petreceai câteva minute chinuite de conversație anostă sau dimpotrivă. Ni s-a schimbat viața și suntem supraviețuitorii unor luni de izolare, căutăm să regăsim cumva fiorul noutății, al serilor care începeau cu o promisiune și se terminau cum alegeam noi… nicidecum adulți supuși unui curfew.
Capitolul 1. Iunia
Cine naiba a auzit să mergi tu până unde poate să oprească Uber-ul?! Nu mă supăr, nu am pe cine. Mă chinui cu buchetul de flori, cutia cu bomboane și încă vreo două pungi. E miercuri și evident zi de lucru. De mai bine de 2 ani pentru mine zi liberă e doar joia, by choice. Am preluat jobul de “tickete” la scurt timp după ce am trecut de gripa oribilă care a lovit Bucureștiul în primăvara lui 2018; o gripă care nu a beneficiat de marketing îmi zic în gând și surâd trist. Am preluat jobul de support ca un soi de celebrare a sănătății proaspăt recuperate și pentru a-mi demonstra încă o dată că nu sunt prea bătrână să învăț. Credeam că o să-mi dea libertatea la care sperasem atât, de a avea o sursă sigură de venit și în rest să-mi scriu cărțile pe care le vedeam best-selling. Plus că perspectiva de a lucra de acasă avusese mereu așa o chestie incitantă pentru mine, dar în noua normalitate suferim deja de zoom fatigue. Acum nu mai erau nici bani pentru colaborările care îmi dădeau starea de liniște despre care îmi imaginam că-ți permite să creezi.
Mă urc în Uber și încerc să rememorez un moment similar, pe mine venind de la o conferință, luptându-mă cu pachetele din brațe, a doua zi după ce împlinisem 37 de ani – cu 2 ani jumate în urmă. Mă gândesc la Cristi și felul în care a împins către mine cutia peste una din mesele de cocktail de la conferință: “Nu te mai putem plăti, dar pentru ultima lună lucrată, aș vrea să primești asta.” Aș vrea să primești… o comandă. Sunt ciufută deseori pentru că nu știu cum să-mi domolesc revolta interioară in interacțiunea cu ceilalți, nu știu să mă cert, să urlu că-mi pusesem toată încrederea în el – părea că mereu se terminau banii la mine. Nu mai am ușurința unui tânăr de a-și găsi orice job, am o responsabilitate pentru familie… totuși visez la ceva real pentru mine, poate simt în sfârșit că merit.
Ajunsă acasă, desfac bomboanele și mănânc una-două cât să nu pară proaspăt deschisă cutia și apoi postez ceva pe facebook cu referințe la Forest Gump – viața e ca o cutie cu bomboane de ciocolată... Știu că ar trebui să mă apuc de lucru, dar aș mai trage de timp puțin. Și dintr-o țigară… obicei prost dobândit în urma lucratului de acasă. Reflectez în fața ferestrei cât fumez juma’ de țigară, nu sunt în stare de mai mult… apoi îmi hrănesc fear of missing out, nimic nou, toți ne cam învârtim în jurul casei. Am o cerere de prietenie de la un tip brunet, avem prieteni în comun… neah, parcă văd că vrea să-i dau like la ceva.
Noaptea, după ritualuri neschimbate de culcat copil și sărutat soț de noapte bună, dau o tură pe facebook și decid totuși să accept cererea aia. E trecut de 12 deja, primesc un mesaj aproape imediat de la Alx, un Alexandru probabil.
– Ce faci?
Primul meu gând este să dau unfriend, cine naiba se crede, doar scrie că sunt căsătorită, am poze cu copilul.
– Tu de ce nu dormi? sigur o să regret asta.
Mă uit abia acum cu atenție la poza de profil și decid că îmi place privirea lui pătrunzătoare, altfel nu e deloc genul meu. Măritată sau nu, aveam și eu cândva un gen. Până la urmă, the night is young and I am not:
… cu ce te ocupi, Iunia cu N?
Iunia: Sunt scriitoare
Interesant … Ce personaj pot interpreta în cartea ta?
Iunia: dacă ai fi un personaj în cartea mea, probabil ai flirta cu 2-3 femei, fără să faci promisiuni, doar vorbe goale
Iunia: dar ținându-le aproape pentru a confirma ce bărbat fermecător ești
Cam dur, nu crezi? Mi-aș dori să fiu atât de bun să vrăjesc femeile.
Iunia: nu m-ai lăsat să termin
Te rog, îmi pare rău
Iunia: Nu ai respect pentru femei pentru că în adâncul ființei ne vezi ca pe niște curve
Iunia: acum am terminat 😁
Trebuia să simt ceva pentru asta? nu mă regăsesc
Iunia: Pare că ești stăpân pe situație, e doar de show-off?
Iunia e numele tău pe bune?
Nu trebuie să demonstrez nimic,
sunt un om cu o anumită poziție, am o viață fericită…
Iunia: Da, mă numesc Iunia pe bune, profilul meu e cam pe bune. Ok, nu putere, ci determinare
Iunia: Din discursul tău, îmi dau seama dacă privești femeile ca pe ceva de care urăști să ai nevoie
Wow, remarcabil … habar n-ai, ești așa plictisită
Pare că e un discurs al tău testat pe bărbați
Iunia: E posibil, dar se simte că ești omul care a auzit totul și a văzut totul
Poate am văzut o mulțime de femei care se dădeau fecioare
Iunia: Eu sunt Gemeni. Și nu te stresa, e doar părerea mea
Ești căsătorită, Iunia?
Iunia: Da, dar viața e complicată, iar emotional cheating ia multe forme,
Iunia: unul care îmi place foarte mult este virtualul și da, sunt o curvă ca toate femeile
Insiști cu cuvântul ăsta, cred că este nevoie de mai mult pentru a fi o curvă
Iunia: Cred că este greu să găsești o conexiune, una reală
Iunia: Bărbaților fie le lipsește această conexiune, fie nu găsesc o femeie care să îi entuziasmeze
Sunt atât de multe lucruri asupra cărora te înșeli,
Ceea ce mă face să cred că îți lipsesc experiențele din viața reală … nu-i așa?
Iunia: Doar pentru că vreau lucruri pe care nu le pot împărtăși cu soțul meu?
Iunia: tot ce spun este că uneori e ok să ai nevoie de cineva și să experimentezi niște sentimente noi
Până acum, dintre noi doi, tu ești cea care nu-și poate da drumul.
Vrei să pari profesor, când ești o tocilară speriată…
Pot să te învăț câteva lucruri pe care nu le-ai experimentat încă
Iunia: Poate ai dreptate. Dar pentru a face acest lucru, trebuie să devii vulnerabil
Iunia: Și vulnerabilitatea ne face să arătăm ca niște fraieri
Iunia … chill! Cu mine… hai la un dating pe zoom!