Jocul – Partea a II-a

JOCUL 

Aceasta este o operă de ficțiune. Numele, personajele, firmele, organizațiile, locurile și întâmplările descrise în ea sunt fie rodul imaginației autoarei, fie sunt folosite în mod fictiv. Orice asemănare cu persoane în viață, evenimente sau localități este cu totul întâmplătoare.

Capitolul 4. Dai…

15 iunie 2018

Beau o cafea la Bob până se strâng toți oamenii pentru info trip. Am fost așa disperată să nu întârzii încât am ajuns prima. Suntem distribuiți în mașini și spre marea mea bucurie nimeresc cu niște tipe foarte cool. Discutăm puțin, încercăm să ne cunoaștem și apoi profit de momentul de liniște de după prima oprire să văd ce mai face BadBoy.

Mi-am promis că nu fac asta pentru că mi se pare lipsă de profesionalism, invadarea intimității și altele asemenea, dar pur și simplu nu mă pot abține.

Primul mesaj e de la Fabian care îi spune că mai târziu vrea să atace pe “prietenii” de la BDC, apoi scrie ceva în Italiană ce nu înțeleg și ceva smiley faces. Eu sunt la BDC, dar nu pot decât să pun un scut – nu e ok să avertizez pe nimeni.

Următoarea conversație e cu niky, știu că nu se salvează tot, dar citesc de la început:

  • Nu pot mâine… îi spune ea.
  • Dai (nu știu ce înseamnă asta, dar cumva îmi imaginez), nu facem nimic, doar ne plimbăm cu mașina
  • Știi că mama nu vrea să te vadă…
  • De ce trebuia să-i spui?
  • Pentru că îi spun tot, și zice că ești prea bătrân pentru mine
  • Nu sunt bătrân, și 15 ani nu e așa o diferență mare
  • Așa crezi tu, poate e mai bine să fim prieteni
  • Și eu spun să fim prieteni, mergem la o plimbare… atât.
  • Bine, îți dau share location pe whatsapp

Ok, deci are o întâlnire. Conversația e de aseară. Următoarea e Tranquilla.

  • Știu că e greu pentru o femeie cu un copil… zice el
  • De ce spui asta?
  • Eu cred că tu ești în spatele contului de R5, eu respect femeile să știi… cred că merită să fie …. (cred că vrea să zică pe poziții de conducere, iar îmi doresc să fie spaniolă)
  • Nu sunt eu R5 dacă asta vrei să insinuezi
  • Da, dar când e contul lui online, nu ești tu
  • E pur și simplu coincidență, te asigur
  • Și cum se face că îți cere sfatul pentru tot?
  • De ce spui asta?
  • Pentru că am vorbit cu el în privat și a zis că trebuie să vorbească cu tine.
  • Suntem o alianță, eu sunt R4, e evident că ne sfătuim…
  • .. (ce naiba e asta?!) nu te supăra, ți-am spus deja că nu-mi pasă… oricum speram să fim prieteni… eu nu știu cât vom mai sta aici
  • La cine te referi când spui noi?
  • Nu contează… dar avem planuri mai mari
  • E doar un joc
  • Da, dar vrem să ajungem mai sus, să impunem noi regulile în regat. E un joc de strategie, nu farmville
  • Regulile sunt bune, altfel ar fi haos
  • .. mi-a plăcut să stăm de vorbă… ciao
  • Ciao

Încerc să văd ceva în poza Tranquillei, dar e prea mică. Conversația cu Lady M. e de departe cea mai interesantă:

– Amore… zice ea. Ești?

– Da, vorbeam cu niky.

– Cum a rămas cu ea? Știi că ai nevoie de o femeie adevărată, nu o fetiță…

– Poate, dar vreau să încerc… tu ce faci?

– Mă știi doar… mă bucur de moment… ne vedem sâmbătă?

– Da, am făcut rezervare tot acolo, o să-ți trimit link. Te-ai gândit dacă vii cu mine și Fabian la PAZ?

– Da, vreau să văd ce zic restul… conversația se încheie cu ceva ce sigur nu știu să traduc, dar pot să intuiesc: Fottiti! de la Bad către ea.

Caut cu google translate acel Dai, în engleză e tradus cu Come on. Am înțeles, e un fel de rugăminte – pot să mi-l închipui spunând-o. Pare genul de bărbat care te strânge de mână mai mult atunci când faceți cunoștință. Amintirea unui astfel de moment mă face să zâmbesc, am avut impresia că s-a uitat în sufletul meu cât mi-a ținut mâna… Închid ca să nu fiu tentată să umblu pe contul lui și să mă dau de gol. Mă uit în mașină, fetele sunt atente la drum, nu are nimeni timp să vadă ce fac. Îmi sprijin capul pe geam și mă gândesc la lumea aia… cine e BadBoy și cum de a ajuns contul lui în acest telefon… poate cineva îmi face o glumă proastă…

Mă gândesc la conversațiile astea puerile care par puse acolo doar să fie citite. Oare oamenii se iau așa în serios cu jocul ăsta, e asta o formă de chat în care scapă de curiozitatea partenerilor? Îmi vin în minte vorbele unei prietene: Iunia, cum îi găsești? Se pare că de data asta m-au găsit ei.

Ne cazăm la cel mai frumos hotel din Târgu Mureș și îmi trece prin minte că mi-ar plăcea să vin aici și cu familia. Suntem rupți de foame și apuc doar să fac un duș până mergem la restaurant. Sunt deja cu un nod în stomac că nu am apucat să fac tickete și o să-mi petrec noaptea lucrând. Chiar nu puteam să ratez ocazia, și așa refuz prea multe oportunități și petrec prea mult timp în casă.

***

Ne întoarcem pe la 12, după o masă scăldată în vin. Avem o țară frumoasă, fără dubiu. Am prins chiar și câteva poze după ploaie, vinul ne-a ajutat să ne împrietenim. Până și eu simt că sunt mai dezinhibată, îmi făceam griji că nu găsesc pe nimeni cu care să rezonez. Deschid laptop-ul și jocul și mă apuc de lucru. Mi-e cam somn, dar era exclus să-mi iau zile libere pentru asta. Mă uit pe sheet-ul de prezență și constat că probabil o să iau puțini bani; nu mi-am făcut norma în nicio zi, mi-am luat deja 3 zile libere și e jumătatea lunii. Da, o să mă gândesc la asta mai târziu.

Las jocul deschis pe tabletă și din când în când intru să culeg resursele. Mi se pare că oricum nu prea ai ce face în joc propriu-zis, nu înțeleg de ce Costin și ceilalți îl iau așa în serios. E surprinzător de liniște pentru o seară de vineri… oricum nu aveam timp să mă conversez cu nimeni. Mă gândesc la Ricki care îmi lăsase un mesaj după ce închisesem oarecum brusc: să-i spun dacă mă plictisește. Și apoi nimic. Dacă nu mai e la noi în alianță, nu pot să văd când e online și cumva e mai bine așa. Pe la 2 trebuie să-mi pun muzică, risc să adorm în timp ce lucrez.

– Ce faci? Bună… deci nu doarme.

– Bună. Lucrez.

-De ce lucrezi? Sau ce lucrezi?

– Se pare că jocul nostru a fost inutil… nu ai descoperit nimic despre mine.

– Vrei să continuăm?

– Nu vreau să te rețin…

– Eu trebuia  să spun asta, tu lucrezi

– Data trecută m-am abținut să te întreb, poate am preferat să mă bucur de atenție. Știam că nu se putea repeta experiența.

– Lasă-mă să-mi fac eu griji pentru mine

– Ok, dar simt că fur timpul altcuiva

– Sunt cuvinte cam grele, nu crezi? Ai avut o zi proastă?

– De ce? Mă simți?

– Simt că ești încordată și îți cauți pretexte să nu te relaxezi

– Și mai ce? Îmi vin în minte versurile lui Balvin: Nena, nena, tranquilícese

Pentru o fracțiune de secundă îmi trece prin cap că mi-ar plăcea să ascult muzică cu el.

– Poate ar fi mai bine să nu interpretezi, ce zici?

– Ne jucăm? nu e prima oară când alege conștient să ignore ce zic eu…

– Play. Începe tu.

– Ce lucrezi?

– Support și social media. Care e cea mai mare frică a ta?

– Mi-e frică să nu realizez tot ce mi-am propus în viața asta

– Fair enough

– Ai legătură cu supportul de la joc?

– Da. Tu ce lucrezi?

– Comerț

– Prea vag, nu mă mai joc. Nu ajungem nicăieri…

– Unde ai vrea să ajungi?

– Face parte din joc?

– Nu

– Atunci nu răspund. Cu câte fete te mai conversezi?

– Niciuna, ți-am zis deja că e prima oară când fac asta.

– Ai zis, dar nu te-am crezut nici atunci nici acum. Ce e pe lista de lucruri de realizat?

– Dacă nu e parte din joc, nu răspund nici eu. Dar felicitări, ai trecut deasupra

– Mersi…

Ezit. Mă gândesc la glumele proaste făcute în autocarul care ne-a dus la masă. La felul în care vulgaritatea mă apăra mereu de orice alte interpretări și cum o foloseam ca să par dezinhibată și cool. Adevărul că nu eram nici una, nici alta, dar mă ajuta uneori să mă integrez. Atunci când alegeam să fiu cu ceilalți și să nu evadez în imaginație. De ce aș încerca să fiu altfel cu Ricki69, doar are 69 la nume… poate pentru că pe lângă să ascultăm muzică împreună, îmi imaginasem și un sărut pe un umăr gol… al meu.

– Nu-mi place deasupra, răspund.

– Să nu interpretez?

– Eu vorbeam de s e x, tu nu știu despre ce vorbeai… pun emoticonul care râde cu lacrimi.

– Te las să lucrezi…

– Ești drăguț… noapte bună.

Capitolul 5. Addictive

25 iunie 2018

Drumul către mare e totdeauna plăcut, pare că vom avea noroc și de vreme bună. Nu am îndrăznit să-mi iau liber, așa că o să văd ce pot să fac în timpul alocat siestei și noaptea bineînțeles. M-aș văita, dar nu am la cine, sunt toate alegerile mele. Și cel mai tare mă doare că nu am timp să scriu pentru mine, ăsta era un moment bun. Mai ales că suntem cazați într-un loc oarecum pitoresc. Vederea e stricată de niște clădiri neterminate, specificul oricărei stațiuni din foste state comuniste. Altfel e foarte frumos, aproape de intrarea în grădina botanică din Balchik. Faptul că nimeni nu înțelege pasiunea mea pentru Balchik are prea puțină importanță – e cum zice melodia: this is where I heal my hurts. După plimbarea de seară pe faleză, mă apuc de lucru în ciuda faptului că mi-e foarte somn.

A doua zi la plajă sper să citesc ceva din cartea luată special în acest scop, dar mai mult contemplu marea. Iar îmi doresc să absorb prin toți porii senzațiile. Fac greșeala să scot telefonul pentru a-i poza: tată și fiu pe o plajă la Marea Neagră. Îmi atrage atenția un mesaj de wechat în care sunt întrebată dacă sunt disponibilă să lucrez mai mult. Răspund da fără ezitare, uitând că sunt în vacanță și cumva le datorez celor doi pe care tocmai i-am pozat măcar prezența fizică. Poate că nu neapărat le datorez, dar gândul că voi putea păstra jobul e reconfortant, mai reconfortant decât cele câteva zile libere de care ar trebui să mă bucur. Anunț că voi reveni când ajung la laptop.

Fac cunoștință cu sistemul de customer care și deja răspund la ceva reviews până la ora 16. Apare obsesiv aproape cuvântul addictive, chiar și la review-uri de cinci stele. Nu văd nimic care poate crea dependență la acest joc aproape banal. E un joc pentru adulți și cred, sper, că cei care investesc iau decizii asumate. Dar dependența e altceva. E ceva care nu ar trebui să aibă legătură cu un joc de strategie. Trec cu vedere și îmi scuz acțiunile din ultima săptămână; cam toate diminețile îmi erau ocupate cu citit corespondența lui Bad de pe contul găsit pe telefonul de la Cristi. Mă mințeam că nu are nicio relevanță pentru nimeni ce fac eu. Mă fascina însă ușurința lui de a conversa cu femeile. Aproape că mă pierdeam în visare, în viața lor din imaginația mea. Apoi, înainte de concediu, mi-am dat seama că nu puteam continua așa. Am făcut-o brusc, cum smulgi leucoplastul știind că e lipit de pielea ta – am șters aplicația, am resetat telefonul și i l-am dat lui Ștefan să-l pună pe okazii. Da, Iunia, nu era dependență – așa cum fumatul unei singure țigări pe zi nu făcea rău nimănui.

Apoi era Ricki… nu, nu cred că îmi păsa de el, dar în fiecare seară speram să-mi scrie. Nu era nimic dubios în conversațiile noastre, scăparea mea cu aluzii la sex trecuse oarecum neobservată. Ce mă atrăgea cel mai mult era faptul că părea să se preocupe de mine, de starea mea. Cumva îmi părea mai preocupat de mine decât eram eu: Ce faci? Cum ești?  Erau lucruri pe care mi le spunea și care îmi răsunau în urechi toată ziua… sweet nothings. Știu că nu era real, dar atunci, pentru o jumătate de oră – o oră, părea real.

Stau o vreme și mă gândesc dacă îmi lipsea ceva. În mod normal nu aș fi găsit acest joc în veci, poate TLY avea dreptate să mă întrebe de ce joc. În continuare erau multe aspecte neclare și pe care chiar nu aveam cum să le descopăr dacă pierdeam vremea pe chat.

***

Mai târziu, trecut bine de 2 noaptea, mă bag în pat și deschid jocul. Afară plouă torențial și în mod normal aș dormi bine pe vremea asta, acum sunt prea agitată. Deschid jocul știind sperând că nimeni nu e online. Iar nu am noroc.

– Ce faceți doamnă? ăsta e TLY.

– Nu prea sunt doamnă, trust me

– Dar ce?

– Acum sunt Lady smth smth, de fapt ai dreptate…

– vezi mesajul din privat te rog, mă roagă Costin.

Sunt curioasă ce e cu secretomania asta:

– Alex și cu mine o să mergem în altă alianță să participăm la un event. Vreau să te las R5. Ce zici, my queen?

– Nu cred că e o idee bună

– Nu e mare lucru și oricum sunt disponibil aici dacă e ceva

– Ce trebuie să fac? Știi că eu nu sunt online toată ziua… de ce naiba mă pune în situația asta…

– Doar să trimiți zilnic chest-urile și mă anunți dacă vă atacă cineva.

– Bine… cred.

Revin pe chat-ul de alianță și văd că deja s-au făcut schimbările. Simt să spun replica mea preferată din Stăpânul Inelelor, deși nu cred că o pricepe cineva.

–  In the place of a Dark Lord you would have a Queen! Treacherous as the Seas! Stronger than the foundations of the Earth!

Iunia, ești dusă, nimănui nu-i pasă de pasiunile tale pentru replici din filme. Totuși, scriu în continuare, în ciuda reacțiilor stârnite.

– All shall love me and despair!

Da, vom vedea ce e și cu asta.

***

28 iunie 2018

– yes, hi

– could you please answer the complaints, we don’t want them to built up

– sure!

It’s just… scriu și șterg… you know Thursday is my day off… iar șterg… știe cred că e ziua mea liberă… nu-i nimic. Mă ridic de pe prosop și mă uit la mare… băieții sunt în apă, mă bucur că Radu se îmbărbătează să stea mai mult. E superbă marea la ieșirea din Albena și e aproape pustiu. Apa strălucește în lumina soarelui și eu trebuie să-mi acopăr ochii. Înainte să-mi pun la loc ochelarii, îmi apăs ochii îndelung într-o încercare disperată de a ține lacrimile acolo. Azi trebuia să mă apuc de cartea de bucate, urma să stau în balconul de la cazare cu un suc rece ca gheața și să fac ce vreau în ziua liberă… să scriu de plăcere. Poate că nici PMS nu mă ajută să depășesc faza asta de smiorcăială inutilă. O să le fac pe toate!

Mult după ce soțul și copilul au adormit, eu încă lucrez. Iau și tableta aproape ca să mă distragă de la furtuna de afară și de la faptul că sunt obosită. Mereu obosită, parcă e laitmotivul vieții mele…

– Hello, my queen… Ricki are chef să facă mișto de mine.

– Nu începe te rog. Nici măcar nu ești primul…

Urmează ceva emoticoane

– Cine a mai îndrăznit?

– Cineva de la XxX  și unu King Ecbert zicea să-l anunț dacă mă atacă Costin. I mean wtf? De ce m-ar ataca dacă el mi-a lăsat alianța?

– Eu ți-am zis că e o poveste lungă… vrei să o auzi?

– sigur… e un moment la fel de bun ca oricare altul

– Alianța din care faci parte a fost a lui Fabian până când a plecat la nu știu ce event și l-a lăsat R5 pe Costin

– așaa…

– Și când a cerut să reintre în alianță, Costin nu l-a mai primit

– Nasol… așa se explică de ce suntem atacați

– Mă gândeam că nimeni nu ți-a spus

– Sinceră să fiu nu prea m-a interesat… deși e prima oară când mă simt aiurea

– de ce?

– că a făcut ăla mișto de mine, că nu mă joc suficient ca să fiu mai developed

– pentru asta îți trebuie bani, știu că știi deja

– Chiar și așa, mi-am dorit să-mi placă să mă joc… nevermind

– de ce?

– Am o dispoziție foarte proastă, PMS stuff

– știi că sunt aici pentru asta…

– nu știu, adică nu cred… cred că nu ești pe bune, că nu e real

– adică?

– adică prosteala asta. Sunt în vacanță cu familia și cu ei nu pot să vorbesc

-Iunia, ce ai? Ce s-a întâmplat?

– mi se pare nedrept să vorbesc cu tine despre orice simt, îmi pare uneori că ești un robot de chat

– nu sunt

– atunci ce e asta?

– nu e nimic, doi oameni care stau de vorbă. Vrei să fie altceva?

– acum nu, dar sigur o să vreau, mă cunosc prea bine. Și e o prostie…

– Ce vrei? E jocul tău, tu decizi cum vrei să continue…

– decid să închid înainte să spun lucruri pentru care o să-mi pară rău sau care nu pot fi retrase

– ok, noapte bună

– Noapte bună!

Lacrimile pe care le-am ținut cu greu toată ziua se preling pe fața mea ușor iritată de soare. Nu mai pot! E ciudat cum ne eliberează uneori adevărul.

Capitolul 6 – Game Change

5 iulie 2018

Zi liberă de alergat și petrecut timp cu Radu. Întâi închei o etapă a vieții profesionale, predau laptop și telefon în Speranței – locul care mi-a servit drept birou 1 an. Fără păreri de rău, fără nimic. Apoi o scurtă întâlnire la unul din restaurantele preferate pe strada Arcului, am reușit să împușc doi iepuri. Întâlnirea decurge bine, punem la punct detalii pentru o carte de bucate cu ilustrații, stabilim deadline și ne despărțim pline de entuziasm.

Cum ziua liberă se umple cu nimicuri abia târziu în noapte procesez ceea ce tocmai s-a întâmplat… mă întind după telefon, cred că am reușit să dorm puțin: 3:45  wtf! Mă ridic și deschid larg geamul încercând să previn un atac de panică cu ajutorul respirației. Inspir  1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 hold it in și expir. Îmi simt membrele cuprinse de neastâmpăr și știu că nu o să meargă cu respirația: Ce căcat a fost în capul meu când am promis că termin de scris într-o lună?! Într-o lună trebuia să plecăm într-o scurtă vacanță și era de dorit să termin, dar să lansăm toamna?! Simt că mă sufoc… să deschid jocul, poate mă distrage.

Abia ce am închis pe la 1, nu e mare lucru de făcut nici acolo. Majoritatea jucătorilor sunt europeni și ne cam potrivim la orarul de joc. Îmi trimit trupele la vânat monștrii, cea mai accesibilă metodă de câștigat resurse și alte nimicuri. Răspund la un mesaj de la Ricki trimis cu două ore în urmă în care mă întreba dacă sunt online.

– Ce faci?

– Nu așa de bine, încerc să previn un atac de panică…

– cam ușor vorbești despre asta… sigur e atac de panică

– cred că știu cum se simte, mulțumesc pentru preocupare

– nu am vrut să sune așa… sunt îngrijorat pentru tine

– de ce? Ce treabă ai cu mine?

– niciuna… ce e cu tine?

– nimic, sunt bine. Sunt mereu bine

– bine nu-mi spune. Vrei să ne oprim?

– sincer da, mă distragi. Am foarte multe de făcut acum și nu mă pot concentra din cauza acestor conversații

– bine, Iunia. Felicitări! Ai câștigat

Aș scrie wtf dar e cenzurat chat-ul. Ce naiba l-a apucat?

– ce am câștigat? Urma să-ți spun că vreau să ne oprim, dar că probabil mi-ar lipsi întâlnirile noastre nocturne

– Ai câștigat jocul! Sper că reușești ce ți-ai propus…

– Despre ce vorbești? Ce e cu atitudinea asta?

Intrasem să mă joc în speranța că o să mă relaxeze și mă cert pe chat. Fucking online communication! E pentru prima oară în viață când aș prefera să mă cert cu omul, eventual să-l am în fața mea.

– Nu știu ce ai vrut să obții cu asta, dar ți-a reușit. Somn ușor

– Nu am urmărit nimic. Mersi, o să dorm buștean după circul pe care l-ai făcut.

Închid și rămân multă vreme holbându-mă la pereți în semi-întuneric. Nu vreau să deranjez prea mult, așa că stau nemișcată să nu trezesc pe nimeni. M-am certat cu Ricki pe chat fără să știu măcar că e posibil. Mai lipsea să-mi ureze o viață frumoasă… era adevărat, mă distrăgea. Și nu aș permis nimănui să stea între mine și scris, poate între mine și cariera de scriitoare la care visam de ceva vreme. Plus că asta era șansa mea să scriu ceva lipsit de profunzime care putea să prindă mult mai bine și asocierea cu o vedetă… astea nu aveau nicio legătură cu Ricki, cu ticketele, cu jocul. Era vorba de viitorul meu și frivolitățile pe chat nu aveau loc.

Știam că o să-mi fie greu și probabil că o să fie nevoie să muncesc mult mai mult. În mintea mea se băteau cele două lumi: cariera de scriitor și o poveste cu un necunoscut cu care îmi era ușor să vorbesc. Era mai mult și mă protejam cumva instinctiv…

***

Deși credeam că nu poate fi mai rău, îmi petrec dimineața gândindu-mă la el. Strâng materialele pentru cartea de bucate, le răsfoiesc fără chef. Nu pot să mă concentrez nici pe munca mea de fiecare zi, așa că îmi acord o pauză scurtă, mă joc în mijlocul zilei cum nu fac niciodată. Se pare că nu sunt singura care ia pauze, TLY și Costin se joacă și ei; între timp am predat alianța regelui Costin și nu m-am obosit să verific informațiile primite de la Ricki referitor la Fabian. În rarele mele vizite pe kingdom chat constatasem că era o comunitate care se cunoștea de mult și Costin părea să fie în largul lui printre ei. Tot nu reușisem să simt aceeași atracție pentru joc precum colegii mei de alianță, pur și simplu nu-mi stătea mintea la crescut nivelul SH-ului sau antrenat trupe și strategie. Era un joc și un job, atât. Ezit, scriu și șterg de multe ori și în cele din urmă dau send:

– bună. Ești?

– bună, îmi răspunde Ricki după câteva minute

– poate că nu ai timp acum, dar aș vrea să-mi explici ce s-a întâmplat

– nimic

– bine, nu trebuie să-mi spui acum, dar să știi că s-a simțit foarte aiurea. I have my own s h i t to deal with…

– îmi imaginez

– permission to speak freely?

– sure

– trei sferturi din interacțiunea cu tine m-am prefăcut. Nu am mințit, dar m-am prefăcut

– de ce?

– ca să mă placi, cred. Asta fac, doar că online e mult mai greu… să estimez așteptările

– nu înțeleg

– nu trebuie să înțelegi, nu stau foarte bine cu self esteem-ul. Dar din reacția ta de ieri am înțeles că nici tu

– poate te grăbești cu concluziile

– vezi, aici ți-aș fi mângâiat orgoliul pentru că vrei să uit sau să las de înțeles că sunt mai simple minded, dar nu sunt. Te-ai simțit respins și chiar nu era intenția mea.

– dar ce intenționai?

– chiar mă distragi, chiar vreau să-ți placă de mine pentru că uneori aștept să se facă noapte să stăm de vorbă. Dar am de făcut lucruri pentru mine și dacă mă distragi, măcar fii sincer

– vezi că ai mai zis că nu sunt sincer și mă deranjează

– de obicei adevărul deranjează, nu ești sincer și nu ești deschis și conversațiile noastre sunt mai mult pentru tine

– nu e adevărat, e jocul tău!

– e jocul meu să te asiguri constant că sunt aici pentru tine, că sunt disponibilă

– e o prostie ce zici acum, iartă-mă că trebuie să spun

– uite, inclusiv politețea ta pare forțată. Știi cum se simte să aștepți să fii băgată în seamă de un bărbat însurat?

– nu e asta, exagerezi

– îmi place să exagerez, dar mereu m-am întrebat cum e să aștepți un bărbat. Eu nu aștept pentru că îmi place să controlez oameni și împrejurări – exact cum îți place și ție…

– și ce facem?

– ne oprim sau continuăm pe bune. Adică eu nu mă mai prefac că sunt o femeie cu preocupări normale și tu nu te prefaci că ești un soț exemplar. Amândoi suntem aici pentru că ceva lipsește, doar că ție ți-e frică să recunoști

– nu mi-e frică

– atunci spune ce-ți lipsește

– trebuie să mă întorc la muncă, am o ședință în 10 minute. Continuăm diseară?

– nu știu. Spor!

I’m not a perfect person

There’s many thing I wish I didn’t do

But I continue learnin

Faci un comentariu sau dai un răspuns?